Quann’ vene aguste
e ‘u sole spàcche ‘i pret,
Lucére se veste
come na reggìne a feste.
P’i porte vecchie,
che parene uardiàne,
passene trombe, drappe
cavalle e dame.
Dint’e case ‘u sughe
p’u gallucce rechjene
coce chjane chjane
mentre a bande cammìne.
A’ mizze a chiazze
se spèzze a cupete
e ‘u spumone chiude
‘u pranze pi parinte.
E quann’ ‘a Madonne aesce,
Lucére se ferma,
‘u core se strenge
fra tanta preghière.
I cantànte e i bancarélle
addecrejen i cristiane
che ogne anne, jint a sti jurne,
jenghene a ville.
Po’ venene ‘i fuche:
sciabbele de luce menate pe l’arje,
e abbasce all’anfiteatre
pe tre botte a feste salute.
Giovanni Postiglione



















